Consultare naţională privind regimul temelor pentru acasă

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Consultare on-line privind rolul temelor pentru acasă

Data publicării: 

07 Noi 2017

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei organizează în perioada 7 - 20 noiembrie 2017 o consultare naţională privind regimul temelor pentru acasă. Demersul se adresează actorilor educaţionali din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi presupune completarea unor chestionare on-line, elaborate în funcţie de specificul a trei categorii de public: cadre didactice, elevi şi părinţi.

Cercetarea are ca obiective indentificarea unei noi abordări în ceea ce priveşte rolul acestor activităţi de învăţare, respectiv corectarea unor disfuncţionalităţi semnalate.  

Astfel, datele ce urmează a fi colectate vor permite identificarea stării de fapt în privinţa temelor pentru acasă şi vor contura variante de ameliorare a eventualelor derapaje prin adoptarea unor instrumente de reglementare. Nu se solicită date personale, iar răspunsurile centralizate sunt confidenţiale şi vor fi utilizate exclusiv în scopul consultării.

Pentru cei interesaţi, chestionarele sunt disponibile aici:

​BIROUL DE COMUNICARE Etichete: comunicate de presă [5]Categorie: Comunicate de presă [6]

Comunicat MEN

© 2017 COLEGIUL MIHAI EMINESCU RO-BC. Toate drepturile rezervate.
DMC Firewall is a Joomla Security extension!