Minisera Colegiului ”Mihai Eminescu” Bacău
Sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului pe 5 Iunie, în fiecare an, reprezintă un binevenit semnal şi un îndemn de a acţiona unitar pentru salvarea patrimoniului nostru natural pe care avem datoria de a-l lăsa nealterat generaţiilor viitoare.
Azi, 5 iunie 2018, în Colegiul ”Mihai Eminescu” Bacău, eleva Mariana Farauanu de la clasa a X-a D a demonstrat colegilor săi că Pet-ul poate fi utilizat ca miniseră sau solar atunci cănd vrei să dezvolţi plantele preferate! În cazul ei bulbii de gladiolă au încolţit şi au fost plantaţi în rondul cu flori din curtea şcolii care este întreţinut de elevi claselor a X-a D şi a X-a E, coordonaţi de prof. de biologie-ecologie Hulea Constantina.
De asemenea, această zi ne oferă ocazia de a analiza efectele negative pe care le au acţiunile noastre asupra mediului, dar şi măsurile pe care trebuie să le întreprindem pe viitor pentru a reface ceea ce nepăsarea şi inconştienţa au distrus.
Tema din acest an, “Combate poluarea cu plastic”, îndeamnă ca factorii responsabili şi comunităţile să se unească şi să găsească alternative durabile la utilizarea excesivă a plasticului care poluează mediul înconjurător şi ne ameninţă sănătatea! Elevii din ambele clase au adunat PET-urile folosite după consumul de băuturi răcoritoare îmbuteliate în primele 3 ore de curs şi au remarcat că, doar într-o zi, în şcoala noastră se adună saci întregi!
Şi pentru că şi şcoala e o altfel de seră, Consiliul Şcolar al Elevilor din colegiul nostru, coordonat de doamnele dir. prof. Adj. Andrioaie Ana Maria şi consilier educativ prof. Lungu Diana, a organizat Concursul ”Victorie prin cooperare interdisciplinară”, sărbătorind în mod activ Ziua Învăţătorului.
Poate că nu este întâmplător ca Ziua Mondială a Mediului este de Ziua Învăţătorului! Elevii din cele două clase vor participa mâine şi la Festivalul Ştiinţelor organizat de Muzeul de Ştiinţe ale Naturii ”Ion Borcea” Bacău- partenerul nostru în eco-educaţie.
La mulţi ani, iubitorilor de mediu sănătos!
La mulţi ani, Învăţătorilor!
![]() |
![]() |