1 dec 2021- Ziua Națională a României
La mulți ani, români!
La mulți ani, România!
Ziua Națională a României a fost aniversată anul acesta prin participarea elevilor colegiului nostru la o serie de activități dedicate evenimentului național.
Astfel, ca parteneri în Proiectul național “În slujba idealului Unirii”, coordonat de prof. Vracioiu Diana, Iancu Mariana. și Călugaru Adriana, elevii noștri au pregătit și prezentat “Mesaje pentru tinerii României de azi”, “Eroi băcăuani în Marele Razboi”, expoziții tematice, desene, colaje și poezii cu tematică istorică – creații ale elevei Răchiteanu Andreea, publicate și în Revista “Bacăul eroic” a Asociației Cultul eroilor ”Regina Maria”, Bacău.
Începând din data de 26 nov 2021, elevii claselor a XII-a B, a X-a E, a IX-a B au participat online la activitatea comună din proiectul național “În slujba idealului Unirii” a cărui gazdă și coordonator principal a fost Colegiul National “Mihai Eminescu”, Târgu Mureș.
Manifestările dedicate Zilei Naționale se desfășoară și în zilele de 2 si 3 decembrie la clasele a X-a B , a XI-a C coordonate de prof. Iancu Mariana cu prezentări ale Eroilor din familia sau comunitatea mea, momente artistice, poetice și colaje .
În cadrul acestor frumoase momente aniversare menționez expoziția de carte istorică pregătită de dna bibliotecar Lupu Ramona și rularea documentarelor istorice în cadrul atelierelor “Femeile în război și pace - Regina Maria”, “Războiul de reîntregire Națională” și “Constituirea României Mari”. Au contribuit la realizarea acestor activități prof. Vracioiu Diana, Călugaru Adriana, Borțun Alina, Temelie Vasilica, bibliotecar Lupu Ramona, ing. sist. Filioreanu Cristian.
Apreciem și susținem participarea elevilor colegiului nostru la sărbătorirea Zilei Naționale !
La mulți ani!
Prof. Iancu Mariana