- Catedra geografie, religie
- Blog Catedra geografie, religie
- Accesări: 650
SIMPOZIONUL JUDEŢEAN ,,BISERICA ŞI MAREA UNIRE”
În data 9 noiembrie 2018, Colegiul ,,Mihai Eminescu" Bacău a fost gazda Simpozionului Județean ,,Biserica și Marea Unire”, organizat de APRB - Asociaţia Profesorilor de Religie ,,Sf. Paraschiva" Bacău cu prilejul aniversării centenarului MARII UNIRI, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Inspectoratul Școlar Județean Bacău avându-i drept invitați pe pr. lect. univ. dr. Daniel Niță-Danielescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” din Iași, pe pr. dr. Nicolae Hurjui de la Catedrala ,,Înălțarea Domnului”, pe doamna prof. dr. Livia Liliana Sibişteanu, pe domnul colonel (r.) Stelian Cojocaru, președintele Asociației Tradiții Militare, și pe domnul colonel (rtr.) Valerian Timofte de la Asociaţia Cultul Eroilor – filial Bacău, elevi ai colegiului.
Alocuţiunile invitaţilor au avut drept obiectiv conştientizarea calităţii de membru al Bisericii, accentuarea contribuţiei culturale la nivel naţional a Bisericii româneşti, aprofundarea studiului şi importanţei pentru cultura şi civilizaţia românească, a istoriei bisericeşti româneşti, cunoaşterea vieţii şi activităţii marilor personalităţi bisericeşti din România, înţelegerea informată în rândul tinerilor din învăţământul şi liceal a valorilor de credinţă creştină, prin exersarea aptitudinilor şi competenţelor, în vederea asumării rolului de creştin într-o societate românească în context globalizant.